Studiile efectuate asupra creierului și relatările celor care au trecut prin experiențe aproape de moarte relevă că granița dintre viață și neființă ar putea fi mult mai difuză decât am crezut, scrie The Guardian.

Studiului experiențelor aproape de moarte

Una din zece persoane susține că a trecut printr-o experiență aproape de moarte care a implicat un stop cardiac sau o experiență similară în condiții ce i-au adus la un pas de moarte, potrivit mai multor studii internaționale, ceea ce înseamnă că 800 de milioane de suflete din toată lumea s-ar putea să fi pătruns parțial în ”lumea de dincolo”.

Aproape 10-20% dintre persoanele care au fost resuscitate și readuse la viață povestec că au trăit experiențe în care simțeau cum sufletul sau propria lor ființă se desprindea de corpul lor, o parte dintre ele susțin chiar că au putut să urmărească momentele în care doctorii aplicau procedurile de resuscitare.

În anii ’70, un grup de cardiologi, psihiatrii, sociologi medicali și psihologi sociali din America de Nord și Europa au început să cerceteze posibilitatea ca experiențele aproape de moarte să demonstreze că trecerea în neființă nu este sfârșitul existenței, iar conștiința de sine poate exista independent de creier. Astfel s-a născut domeniul studiului experiențelor aproape de moarte.

”Acum am ajuns într-un punct în care avem atât instrumentele, cât și mijloacele să răspundem din punct de vedere științific la întrebarea veche de când lumea: Ce se întâmplă când murim?”, este de părere Sam Parnia, un specialist de renume în domeniul resuscitărilor și unul dintre experții mondiali în experiențele aproape de moarte.

Creierul nu încetează să mai funcționeze dintr-o dată

Până în anii ’60, pentru cei mai mulți oameni din întreaga istorie, stopul cardiac era sfârșitul vieții lor. Totul s-a schimbat după ce au apărut procedurile cunoscute sub denumirea de resuscitare cardiopulmonară (RCP) – ventilația artificială, compresiile toracice și defibrilarea externă.

Pe măsură ce tot mai mulți oameni au fost resuscitați, oamenii de știință au descoperit că, chiar și în ultimele etape, moartea nu este un punct fix, ci un proces.

După stopul cardiac, sângele și oxigenul nu mai circulă prin corp, celulele încep să se descompună, iar activitatea electrică normală a creierului este întreruptă.

Dar organele nu cedează ireversibil imediat și creierul nu încetează să mai funcționeze dintr-o dată. De multe ori, mai există șansa ca pacientul să se întoarcă la viață. Deteriorarea celulelor poate fi oprită sau încetinită semnificativ, iar inima și funcția creierului pot fi repornite. În alte cuvinte, procesul morții poate fi inversat.

În 2011, doctorii din Japonia au raportat cazul unei tinere care a fost descoperită într-o pădure, după ce o supradoză i-a oprit inima cu o noapte înainte – folosind metode avansate de resuscitare, prin care i-a fost restaurată circulația sângelui și a oxigenului prin corp, doctorii au reușit să o resusciteze șase ore mai târziu, iar femeia a fost externată după trei săptămâni de îngrijiri.

O femeie din Marea Britanie a rămas în stop cardiac timp de șase ore înainte ca doctorii să o aducă din nou la viață fără nicio leziune evidentă la nivelul creierului.

Cazul ”Pacientei 1” – informații esențiale despre ce se întâmplă în creierul nostru în timp ce moare

”Pacienta 1” avea 24 de ani și era însărcinată cu al treilea ei copil atunci când a fost deconectată de la aparate. Era anul 2014. Cu doi ani în urmă, ea a fost diagnosticată cu o tulburare care îi provoca bătăi neregulate ale inimii. În timpul primelor două nașteri, femeia a avut convulsii și a leșinat.

La patru săptămâni după ce a rămas însărcinată pentru a treia oară, ea s-a prăbușit pe podea în casa. Mama ei a sunat la urgențe, dar până au ajuns paramedicii, Pacienta 1 a fost inconștientă pentru mai bine de 10 minute. Inima ei se oprise.

După ce a fost transportată la un spital unde nu a putut fi tratată, ”Pacienta 1” a fost dusă la departamentul de urgențe al Universității din Michigan.

Acolo, medicii au fost nevoiți să îi administreze șocuri electrice cu un defibrilator pentru a-i reporni inima, aproi a fost transferată la unitatea de terapie neurointensivă, unde doctorii i-au monitorizat activitatea cerebrală.

Femeia nu mai răspundea la stimuli externi. După ce a rămas într-o comă profundă timp de trei zile, familia ei a decis că cel mai bine ar fi să fie deconectată de la aparatele care o țineau în viață.

În acel moment, după ce nu i s-a mai administrat oxigen și asistentele i-au scos tubul prin care respira, ”Pacienta 1” a devenit unul dintre cele mai fascinante subiecte științifice din istoria recentă.

”Moartea reprezintă o parte atât de esențială a vieții, dar nu cunoaștem aproape nimic despre creierul care moare”

Jimo Borjigin, profesor de Neurologie la Universitatea din Michigan, este unul dintre oamenii de știință care a fost atras de studierea procesului trecerii în neființă, a ceea ce se întâmplă cu noi atunci când murim.

Borjigin a citit relatările pacienților care au trecut granița morții și au revenit la viață, supraviețuind unui stop cardiac și care au povestit despre călătoria psihică extraordinară pe care au făcut-o înainte de a fi resuscitați.

Uneori, acești pacienți spun că au simțit că au depășit spațiul material al propriilor corpuri, mergând către surse de lumină copleșitoare, acolo unde au fost întâmpinați de rude care au trecut în neființă. Alții spun că au înțeles altfel viața sau că au întâlnit ființe care răspândeau în jurul lor sentimente de o bunătate profundă.

Sceptică, Borjigin nu a crezut că aceste povești erau adevărate – nu credea că sufletele oamenilor aflate pe moarte călătoreau cu adevărat înspre o lume de apoi – dar este de acord cu faptul că în apropierea morții ceva foarte real se întâmpla în creierul pacienților.

”Moartea reprezintă o parte atât de esențială a vieții, dar nu cunoaștem aproape nimic despre creierul care moare”, declară Borjigin.

În timp ce murea, creierul ”Pacientei 1” a intrat într-un proces hiperactivitate

Studiul efectuat asupra cazului ”Pacientei 1”, ale cărui rezultate au fost raportate pentru prima dată anul trecut, a relevat o serie de rezultate total neașteptate care ar putea rescrie tot ceea ce cunoaștem despre procesul morții.

”Cred că ceea ce am descoperit este doar vârful unui iceberg uriaș. Ceea ce rămâne sub suprafață este o relatare completă a adevăratului mod în care are loc moartea. Pentru că ceva se întâmplă acolo, în creier, care nu are nicio logică”, afirmă Jimo Borjigin.

În momentele ce au urmat lipsirii organismului de oxigen, în cazul ”Pacientei 1” s-a constatat existența unei intensificări bruște a activității creierului ei, aflat pe moarte – în anumite porțiuni ale creierului ei, care fuseseră aproape complet inactive cât timp a fost conectată la aparate, au început să fie înregistrate de semnale electrice de înaltă frecvență numite unde gamma.

Activitatea cerebrală prinsese viață, în mod dramatic, în special în porțiuni ale creierului considerate de către oamenii de știință  ”zone fierbinți” ale conștiinței noastre au prins viață în mod dramatic.

”În timp ce murea, creierul ”Pacientei 1 ”a intrat cumva într-o stare de hiperactivitate”, spune Borjigin. Timp de vreo două minute după ce oxigenul a fost tăiat, s-a produs o sincronizare intensă a undelor cerebrale, o stare asociată cu multe funcții cognitive, precum atenția crescută și memoria.

Această sincronizare s-a atenuat timp de 18 secunde și apoi s-a intensificat din nou pentru mai bine de patru minute. S-a stins un minut și apoi a revenit pentru a treia oară.

Activitate crescută în zonele cerebrale relaționate cu procesarea experiențelor conștiente, a conștiinței

În acele perioade dintre viață și moarte, diferite părți ale creierului ”Pacientei 1” se aflau într-o comunicare strânsă unele cu celelalte. Interacțiunile dintre părțile creierului care se ocupă cu procesarea experiențelor conștiente – zone care sunt active atunci când suntem treji sau când avem vise lucide – și cele implicate în formarea amintirilor erau cele mai intense.

La fel de intensă era și activitatea părților creierului asociate cu empatia. Acele sclipiri și străluciri din procesul misterios al morții contrazic toate așteptările specialiștilor care lucrează în domeniul științei resuscitării și al experiențelor aproape de moarte.

Dat fiind nivelul de activitate și conectivitate din unele zone ale creierului ”Pacientei 1 ”în timp ce murea, Borjigin crede că femeia a avut o experiență aproape de moarte profundă cu multe dintre caracteristicile sale majore: senzații extracorporale, viziuni de lumină, sentimente de bucurie sau liniște și reevaluări morale ale vieții.

”Pacienta 1” nu și-a mai revenit niciodată, așa că nu poate relata toate lucrurile extraordinare care se întâmplau în creierul ei în acele momente, totuși, prin informațiile pe care le-a furnizat oamenilor de știință, moartea ar putea fi mult mai ”vie” decât am crezut vreodată că ar fi posibil.