3dots.ro

Ce părere are Tudor Chirilă de școala privată la care merg băieții săi: „N-aș spune că e mare diferență față de stat!”

Ce părere are Tudor Chirilă de școala privată la care merg băieții săi: „N-aș spune că e mare diferență față de stat!”

Cei doi băieți ai lui Tudor Chirilă, în vârstă de 9 și 7 ani, merg la o școală privată din nordul Bucureștiului, unde taxa anuală de școlarizare este aproximativ 11.000 de euro.

Chirilă afirmă că nu vede vreo mare diferență între sistemul public și cel privat de învățământ, poate cu excepția faptului că băieții lui învață în limba engleză.

„Merg la o școală britanică. N-aș spune că e o diferență majoră între școala publică și școala privată, în afara faptului că stau la școala aia până la 3.30 în loc să fie eliberați la 12 și duși într-un afterschool organizat tot de profesori, dar pe bani”, a spus Tudor Chirilă în cadrul podcast-ului ”Vorbitorincii”, realizat de Radu Paraschivescu și Cătălin Striblea.

„Problemele școlilor private sunt aceleași ca problemele școlilor publice și lucrurile nu au cum să funcționeze. Dacă începem de la faptul că un sistem de învățământ trebuie să aibă profesori buni, felul în care a decăzut profesia, trainingul, prăbușirea sistemului așa cum o cunoaștem, cum ai putea crede că la școlile private este o altă resursă umană.

Este o organizare puțin mai bună, un prânz care se oferă, dar sistemic, modul de predare, felul în care se gestionează copiii e același, părinții sunt aceiași. Toată lumea vrea să schimbe școala după chipul și asemănarea lui, se fac grupuri de wapp”, a spus Tudor Chirilă.

„Copiii merg cu telefoane și cu ceasuri, dar sunt puși să le lase la intrare. Ai mei nu au telefoane și nici nu o să primească acces la social media”, a mai spus Chirilă.

© 2024 - 3DOTS DIGITAL MEDIA BUREAU
Powered by VA Labs