Pe lângă baza de selecție din ce în ce mai redusă, printre cele mai mari probleme pe care sportul românesc nu a reușit să le rezolve este și cea reprezentată de calificarea și profesionalismul antrenorilor de copii…

David Popovici e un nume care se află pe buzele tuturor românilor, unul cu care care se mândresc, dar performanțele sportive sunt doar rodul întâmplării și, fără un dram de noroc, n-ar fi existat deloc.

Începuturile carierei sale sportive nu anunțau deloc înotătorul care a uimit întreaga lume, cel puțin în viziunea primilor săi antrenori, care i-au spus tatălui său că nu au ce să scoată din el.

”David nu este un produs al unui program național de înaltă performanță. Avea 10 ani când l-am dus la Aquateam, clubul care a câștigat cele mai multe competiții din București.

Două săptămâni mai târziu, ne-am dus să vorbim cu antrenorul: «Totul e în regulă?». «Nu prea», ne-a spus el.

«David nu este atent, face glume tot timpul, tot pune întrebări și sare peste exerciții. Ne pare rău, dar nu este ceea ce căutăm noi».

El era cel mai indisciplinat din grup. L-au coborât la un nivel inferior. L-am dat pe mâna unui antrenor foarte tânăr, pentru că cei mai buni antrenori l-au respins”, a povestit Mihai Popovici, tatăl înotătorului.

Așa a ajuns David Popovici să colabotreze cu antrenorul Adrian Rădulescu, cel care l-a înțeles și care i-a devenit mentor.

”Dacă îl pui pe David într-o bulă, vei avea o problemă pe termen lung. El este un băiat. Are 18 ani. Vrea să-și ia permisul de conducere. Îi plac lucrurile care le plac altor copii.

Este sănătos pentru tine să fii singur în piscină? Trebuie să te adaptezi la orarul școlii. Nu ar fi corect față de copii să ai pretenția ca David să aibă bazinul doar pentru el. Copiii merită să aibă o legătură cu David”, Adrian Rădulescu, antrenorul lui David Popovici.

Chimia dintre campionul lumii și mentorul său a ajuns la alt nivel, depășindu-l pe cel sportiv. David povestește ce a fost învățat și ce a descoperit singur că înseamnă fericirea.

”Epicur, Seneca și mai ales Marcus Aurelius m-au ajutat să găsesc fericirea. Nu este genul de fericire convențională despre care se vorbește acolo.

Nu există râs, nu există lacrimi, nu există zâmbet de la o ureche la alta. Este fericirea care vine din împlinire. Aceasta este definiția fericirii pentru mine: când găsesc echilibrul între lucruri și contează doar ceea ce am în minte și în inimă. Când mă simt bine la antrenament și în competiție, indiferent de rezultate.

Fiecare cursă este unică și este o șansă de a arăta la ce ai lucrat. Nu este o demonstrație de putere. În marea schemă a lucrurilor, lumea nu se va schimba deloc dacă voi câștiga 300 de medalii olimpice.

Ceea ce ar avea un impact este cum și ce aleg să expun prin munca mea, ce îi fac pe oameni să simtă și ce mesaje pot transmite. Asta ar lăsa o amprentă: să-mi folosesc imaginea și vocea pentru o cauză mai mare.

Înotul este doar profesia mea. Victoria și înfrângerea fac parte din portofoliul meu. Vreau să fiu mai mult decât atât.

Poate sună pretențios, totul s-a întâmplat brusc. Oamenii mă recunosc pe stradă. Trebuie să mă adaptez și să mă gândesc serios la ceea ce contează pentru mine: este vorba cu adevărat despre înot?

Da, dar ceea ce contează cu adevărat este să fac bine prin înot. De exemplu, să-i învăț pe oameni să fie fericiți prin sport: «Faceți ceva! Mișcați-vă corpurile, pentru că veți fi închiși în ele pentru tot restul vieții!»”, a declarat David Popovici, într-un amplu interviu publicat de El Pais.