Ne-am agățat de reprezentativa de fotbal U21 a României ca niște bețivi sentimentali, care lăcrimează într-o crâșmă uitată de lume după iubirile de altădata, și în ranița pe care am urcat-o egoiști în cârca puștilor, am pus izbăvirea noastră pentru toate nereușitele din ultimii ani, și nu numai pe cele sportive…

Încă o dată, fără să coștientizăm prea mult, am fost în pielea celor care așteaptă un miracol, în condițiile în care nu numai sportul, dar nici alte domenii în România nu se mai face performanță. Noi vrem să fim primii, dar fără să construim, să muncim, să suferim pentru asta. Ni se pare firesc să se întâmple așa, pentru că e un rod alt întâmplării sau, și mai aiurea, al unor superstiții.

Situația e cumva identică cu cea a studentului care se prezintă nepregătit la examen, dar baga niște cruci înainte, ca Tata Puiu pe vremuri, pe banca României, și care e aproape convins că dacă are noroc, ia o notă mai mare decât tocilarul grupei.

Poate că ar trebui să învățăm în cele din urmă că marile performanțe nu apar spontan, nu sunt accidente în timp și spațiu, ci sunt rodul unei concepții de viață, în care munca și dorința de a fi pe primul loc sunt la fel de importante ca și talentul.

Și, mai presus de astea e sistemul care ar trebui să promoveze aceste valori, și, în care, dacă e să revenim la fotbal, Gică Hagi se bate de atâția ani de unul singur. Și o face cu patima pe care a avut-o ca jucător, cu foamea de performanță, care n-a secat nici atunci când goana după bani nu mai reprezenta o motivare.

Probabil că personajele aflate la conducerea fotbalului românesc îl vor deposeda pe Hagi de meritele acestei reușite a fotbalului, cum s-a mai întâmplat. La fel și personaje politice, mieroși în vorbe și laude, poftind bălos la capitalul de simpatie creat în societate de puștii din fotbal… 

Dar, oare vor face pasul următor, sportul românesc va avea parte de susținerea pe care o merită sau se vor limita, cum s-a întâmplat până acum, la acte de complezență ipocrită? 

O nație sănătoasă face sport și-și apreciază performerii. O nație care se vrea învingătoare consideră că orice altceva decât primul loc este o înfrângere, iar puștii de la U21 au demonstrat că asta gândesc. Bine ar fi să-i încurajăm și să ne urnim cu toții pe drumul ăsta!