MAI a pus în dezbatere publică un proiect de lege care vizează reorganizarea instituţiei şi care prevede că asistenţa medicală de urgenţă rămâne în subordinea DSU. De cealaltă parte, Alexandru Rafila a cerut din nou trecerea coordonării acestor servicii medicale la ministerul Sănătăţii
Alexandru Rafila acuză faptul că nu a fost informat despre acest proiect, ba mai mult, ministerul pe care-l conduce nu se află pe lista instituţiilor avizatoare.
Rafila susţine că opoziţia sa nu are legătură cu persoana medicului Raed Arafat, ci cu activitatea medicală, care este finanţată de către Ministerul Sănătăţii.
”Am fost surprins când am văzut acest proiect de lege promovat de MAI, eu nu vreau să intru în niciun fel de polemică cu nimeni în acest moment. În mod evident, asistenţa medicală de urgenţă (…) este în dreptul Ministerului Sănătăţii”, a declarat Alexandru Rafila la România TV.
Potrivit ministrului, scoaterea Ministerului Sănătăţii de pe lista avizatorilor „arată că a fost o chestiune deliberată, nu a fost o chestiune întâmplătoare”. ”Una este să coordonezi asistenţa medicală de urgenţă integrat într-o situaţie de urgenţă, de criză, de alertă şi altceva este de coordonat asistenţa medicală de urgenţă în condiţii de normalitate”, afirmă Alexandru Rafila.
”Important e să găsim, totuși, niște persoane, care nu trebuie să fie neapărat medici. Dacă înțeleg legislația și specificul activității de medicină de urgență, cred că e important, pentru că dacă pacienții sunt tratați de pompieri, cred că și juriștii pot să gestioneze activitatea, organizarea activității medicinei de urgență, împreună cu noi, pentru că suntem câteva persoane acolo care știm despre ce e vorba”, a spus Rafila
”Îi convine lui Raed Arafat acea poziție unde integrează NATO, Ambulanța, dezastrele, în curând o să fie și NASA și probabil primul om care o să calce pe Marte…”, a continuat el.