Familia Sturdza, din care face parte prințul Dimitrie Sturdza, este atestată documentar din secolul al XV-lea, în Moldova, și este înnobilată în secolul al XVII-lea, în Transilvania.

Prințul Dimitrie Sturdza este descendent al lui Ioan Sturdza, din familia căruia făcea parte și Mihail Sturdza, domn al Moldovei între 1834 și 1849.

Este nepotul pe linie dreaptă al Olgăi Sturdza, născută Mavrocordat, mama sa fiind Lucia Cantacuzino. S-a născut în familia lui Gheorghe și Greta Sturdza. Părinții săi s-au căsătorit în 1937. Bunicul de pe linia mamei era norvegian, iar bunica rusoaică.

A făcut școala primară la București, iar în Elveția a studiat fizica atomică la Politehnica din Lausanne. În 1968 s-a căsătorit cu Monique Wagner și au împreună doi copii, Ștefan Dimitrie Ferdinand Sturdza și Roxandra Sturdza.

Dimitrie Sturdza a povestit în emisiunea ”Prietenii lui Ovidiu”, realizată de Ovidiu Ioanițoaia, cum a reuști familia sa să părăsească România în 1947, odată cu instalarea comunismului.

”Am plecat din România când aveam 10 ani, fratele meu avea 8 și cel de-al doilea frate, cinci. Toată viața noastră am vorbit doar românește. Niciodată franceză sau germană. Mama fiind norvegiancă, am locuit zece ani în Norvegia. Strămoșul ei era căpitan la regele Harald Harfagre.

Tata juca bine tenis și a fost rezervă în echipa națională de Cupa Davis în ’46-’47 când au întâlnit Cehoslovacia. Juca la Tenis Club București, care acum a dispărut, acolo s-au făcut niște clădiri. Juca și prim-ministrul de atunci, Petru Groza. A jucat inclusiv cu tata într-o zi.

În vara sau toamna lui ’47, Petru Groza i-a spus tatălui meu: ”Măria Ta, dacă nu pleci, nu o să mai pot să te ajut! Vor începe raziile în familiile care se spune că sunt dușmanele poporului și nu voi putea să te mai ajut”. Când Regele a plecat, a fost timpul să plece și tata.

Mama îi ajutase foarte mult pe evrei în timpul Pogromulului de la Iași, în 1941. Erau închiși în niște trenuri și era foarte cald, în luna iulie. Țipau după apă…

Mama s-a dus acolo și i-a telefonat lui Mihai Antonescu, care era mâna dreaptă a mareșalului. A trimis imediat niște jandarmi. Acolo erau soldați îmbrăcați în uniforme, dar care vorbeau extraordinar de bine nemțește. Toată lumea înțelege ce vreau să spun…

Mama i-a eliberat pe cei care mai erau în viață, aproape toți copiii muriseră, multe dintre femei muriseră. Evreii niciodată nu au uitat gestul ăsta. Și când a fost să plece tata din țară, nu mai erau foarte multe posibilități. Mama a vorbit cu rabinul-șef și l-a ajutat pe o filieră evreiască. De la București, pe jos până la Linz, în Austria.

Da, da! Pe jos!! I-a luat două luni să ajungă în Austria. Făcea între 50 și 100 de kilometri pe zi… A mai făcut și autostopul cu camioanele.

Mama a așteptat două luni și n-a auzit nimic din partea lui. Am plecat și noi din România, cu un avion până la Praga, apoi cu unul până la Stockholm.

Am ajuns în aceeași zi cu tata! I-a telefonat bunicului meu de la Oslo, tatăl mamei mele, și i-a spus vestea asta bună. Singura dată când am văzut-o pe mama să plângă de bucurie. (…)

”Am intrat în circuitul tenisului când aveam 25 de ani, dar pentru asta a trebuit să lucrez într-o fabrică timp de trei ani de zile ca să am bani. Părinții nu voiau să mă finanțeze.

Am lucrat inclusiv într-o benzinărie în timpul studiilor ca să pot avea bani de buzunar. Nu ești un idiot dacă lucrezi într-o benzinărie! Acolo ștergeam geamurile, băgam benzină, iar părinții mei erau foarte mândri că făceam așa ceva.

Mi-au și spus odată că nu avem niciun privilegiu că suntem familia Sturdza, numai datorii. Așa am trăit și eu, după motto-ul ăsta.”, a povestit Dimitrie Sturdza, în emisiunea lui Ovidiu Ioanițoaia la GSP.