Într-un articol dedicat analizei condițiilor de lucru din Italia, cu ocazia Zilei Muncii, jurnaliștii de la Corriere della Sera publică mărturia unei românce stabilite în Milano, care afirmă că a demisionat din postul pe care-l ocupa la un supermarket din cauza aroganței cu care era tratată de clienți, dar și din cauza relațiilor cu colegi, pe care îi cataloghează ca fiind lipsiți de onestitate.

”Nu îmi este frică de oboseală, dar nu vreau să mă întorc la muncă într-o realitate care m-a rănit,” a spus Cristina, o tânără în vârstă de 27 de ani, reporterilor Corriere della Sera.

Absolventă de liceu și a unor cursuri de pregătire post-liceală, tânără se simțea pregătită pentru piața muncii.

Tânăra nu a nu a ezitat să se angajeze la un supermarket, parte a unui important lanț comercial, dar la fel de rapid a luat și decizia de a o părăsi, nu pentru că își găsise ceva mai bun, ci doar că nu se mai simțea bine acolo.

„Decizia a fost luată irevocabil după ce am avut început să am o problemă de sănătate, la spate, care a fost creată de o postură greșită, inevitabilă în condițiile de lucru. La 27 de ani mi s-a părut absurd să am deja probleme fizice cauzate de muncă, mai ales după doar doi ani la acel loc de muncă.

Dar a fost vorba despre mai multe situații, care s-au acumulat și care m-au făcut să decid că nu mai vreau să-mi petrec zilele acolo.

Contractul spunea ‘Asistent de vânzări’. În timpul interviului de angajare mi s-a oferit iluzia că aș putea alege, întrebându-mă ce departament prefer, fără să menționeze vreodată de casa de marcat, dar atunci contau doar nevoile lor: așa că m-au pus la casa de marcat.

Sistemul era în așa fel încât trebuia să trecem imediat și la rafturi pentru a veni în întâmpinarea clientului. Deci am fost nevoită să stau mereu în picioare. Nici măcar nu aveam vreun scaun.

Apoi, după multe sesizări și cereri, ne-au adus și scaune. Dar nu erau unele concepute pentru relaxarea coloanei vertebrale și prin urmare, deși îmi permiteau să-mi odihnesc picioarele din când în când, am făcut-o în posturi incorecte și, cel puțin în cazul meu, consecința a fost o problemă de spate diagnosticată de un medic și care m-a forțat să fac injecții și să mă odihnesc.

În acel magazin nu există nici măcar reprezentare sindicală, deci nici un dialog, altul decât unul individual cu managerul, dar nu mai puțin de trei manageri s-au schimbat în mai puțin de doi ani”

Dacă ar fi să rezumăm, aș vorbi despre modul în care cei direct responsabili ne-au abandonat: dincolo de multe cuvinte frumoase, ne-au lăsat mereu singuri să ne ocupăm de întreg magazinul. Nimeni nu a monitorizat cu adevărat activitatea acolo. Fiecare își făcea propriile reguli așa cum considera, iar managerul s-a prefăcut că nu vede. Așa că se întâmpla ca unii clienții aroganți sau colegi mai șmecheri  să iasă mereu în față, deși nu aveau dreptate.

Aveam un contract permanent, după expirarea unei perioade de probă pe termen determinat. Un job permanent dar care în acte era ca part-time, conceput pentru studenți, dar aplicat apoi oricărui nou angajat pentru a acoperi weekend-urile: pe hârtie lucrezi 8 ore pe zi doar trei zile pe săptămână, evident vineri, sâmbătă și duminică.

Dar apoi a fost nevoie și în alte zile. Însă orele suplimentare nu au fost niciodată pontate legal, așa cum este de așteptat în orice magazin. În primul rând, ele erau comunicate întotdeauna în ultimele zile ale săptămânii pentru următoarea săptămână și distribuite total aiurea, făcând dificilă organizarea vieții personale.

Pe fluturașul de salariu scrie 990 de euro pentru 24 de ore de muncă, deci part-time, dar cu orele suplimentare obligatorii am fluctuat între 1.100 și 1.300 de euro pe lună”, a mărturisit românca, jurnaliștilor italieni.