O nouă teorie schimbă tot ce știam despre Univers! De fapt, am trăi într-un vid cosmic uriaș care nu ar trebui să existe
Știința este încă în căutarea informațiilor care ar putea să ne ofere mai multe certitudini despre lumea în care trăim! O nouă teorie științifică afirmă că galaxia în care se află sistemul nostru solar s-ar găsi într-un vid cosmic, o vastă întindere de spațiu relativ gol, care conform actualelor legi ale cosmologiei n-ar trebui să existe, dar care ar oferi o explicație pentru comportamentul neobișnuit al galaxiilor din apropiere, relatează Business Insider.
O listă din ce în ce mai mare de observații sugerează că trăim într-un vid cosmic uriaș – cel mai mare observat vreodată.
Ipoteza a fost formulată pentru prima dată în 2013, iar observațiile astronomice acumulate de atunci încep să furnizeze dovezi în acest sens.
Dar cel mai important lucru pe care l-ar impune existența acestui vid cosmic uriaș, care n-ar trebui să existe, ar fi că tot ceea ce știam până acum despre cosmos trebuie regândit.
Conform unei teorii fundamentale a cosmologiei, numită principiul cosmologic, materia din univers ar trebui să fie distribuită uniform.
În baza acestui principiul, al uniformității, oamenii de știință pot aplica aceleași legi ale fizicii atât la obiectele din apropiere, cât și la cele aflate la marginile universului timpuriu – cu alte cuvinte, totul funcționează sub aceleași legi universale, iar vidul cosmic nu ar trebui să existe..
Dar observațiile multiple realizate în ultimul deceniu, materia din univers se poate aglomera în regiuni cu densități mari și regiuni cu densități scăzute, ceea ce înseamnă că s-ar putea să nu fie atât de uniformă pe cât se credea.
”Până acum a devenit destul de clar că ne aflăm într-o zonă cu subdensitate semnificativă. Există câțiva cercetători care încă se opun acestei idei. De exemplu, unii susțin, în mod corect, că un astfel de gol nu ar trebui să existe în modelul standard, ceea ce este adevărat. Din păcate, asta nu dovedește că nu există vid cosmic”, a declarat Indranil Banik, cercetător postdoctoral la Universitatea St. Andrews, pentru Business Insider.
Indranil Banik este coautor al unui studiu publicat la sfârșitul anului trecut în revista Monthly Notices of the Royal Astronomical Society. Cercerarea sa sugerează că trăim aproape în centrul acestui vid cosmic, numit golul KBC – care are o lățime de aproximativ 2 miliarde de ani lumină – un spațiu suficient de mare încât să încapă în el 20.000 de galaxii de mărimea Căii Lactee.
Vidul KBC nu este însă complet gol, din moment ce trăim în el. Dar, dacă calculele lui Banik și ale colegilor săi sunt corecte, zona ar fi cu aproximativ 20% mai goală decât spațiul din afara granițeloe sale.
Chiar dacă diferența nu pare mare, este suficientă pentru a provoca un comportament bizar în această regiune a universului. În primul rând, stelele și galaxiile din apropiere se îndepărtează de noi mai repede decât ar trebui. Cosmologii folosesc o valoare, numită constanta Hubble, pentru a vedea cât de repede se accelerează expansiunea universului.
Constanta Hubble ar trebui să aibă aceeași valoare oriunde în univers, conform principiului cosmologic. Problema este că galaxiile și stelele din vecinătatea noastră par să se îndepărteze de noi mai repede decât prezice constanta Hubble, sfidând în esență legile cosmologiei.
Astronomii nu pot cădea acord cu privire la ceea ce cauzează această discrepanță în constanta Hubble, iar disputa a devenit cunoscută sub numele de ”tensiunea Hubble”.
Banik și colegii săi sugerează că vidul cosmic ar putea fi o explicație a situației observate, deoarece regiunile cu înaltă densitate cu gravitație mai puternică din afara vidului ar putea trage galaxiile și stelele spre ele.
Banik susține că aceste diferențe ar putea explica de ce cosmologii au calculat o valoare mai mare pentru constanta Hubble atunci când observă obiectele din apropiere. Lucrurile se mișcă mai repede în zona cu densitate mai mică, deplasându-se din regiunea noastră goală spre spațiul cosmic mai aglomerat.
Dar mai sunt întrebări care nu au încă un răspuns. În primul rând, cât de departe se extinde influența vidului?
”Dacă vidul local nu este reprezentativ pentru cosmosul mai larg, aceasta poate oferi doar o soluție locală, nu una globală – care nu ar „rezolva” tensiunea Hubble”, spune Brian Keating, cosmolog și profesor de fizică la Universitatea din San Diego, California.
Există și alte ipoteze demne de luat în considerare, cum ar fi energia întunecată timpurie. Această teorie propune o nouă formă de energie care afectează rata de expansiune a universului în stadiile sale incipiente, ducând în cele din urmă la tensiunea Hubble pe care o observăm astăzi, a mai explicat Keating.