În februarie 1945, la Ialta, Winston Churchill, Franklin Delano Roosevelt și Iosif Visarionovici Stalin au stabilit granițele și sferele de influență în Europa postbelică.
În acele vremuri, Churchill îl numea pe Stalin drept ”un prieten în care putem să avem încredere”, dar asta nu înseamnă că și gândea același lucru…
Pe fondul căderii Berlinului și a dispariției lui Hitler, la sfârşitul lui aprilie – începutul lui mai 1945, cumva previzibil, Stalin nu dădea niciun semn că ar dori să renunțe la ideea de a impune comunismul şi voinţa sa în țările ocupate din Europa Centrală şi de Est.
În acest context, Churchill a considerat necesară elaborarea unui plan prin care să se riposteze intențiilor sovieticilor.
Obiectivul urmărit era acela de a asigura condiţiile creării unui stat liber şi democratic în Polonia şi de a împiedica răspândirea comunismului în Europa de Est.
Planul, unul extrem de îndrăzneţ, a primit denumirea ”Operaţiunea Inimaginabil”.
Dacă ar fi fost pusă în aplicare, operațiunea ar fi trecut lumea din Al Doilea Război Mondial direct în cel de-al Treilea Război Mondial, scrie Daily Mail, citând o nouă apariție editorială pe această temă – ”Checkmate in Berlin: The Cold War Showdown That Shaped the Modern World”, scrisă de istoricul britanic Giles Milton.
”Planul de atac arată starea de spirit în care se aflau liderii din Vest, dar şi cei din Est în 1945”, comentează istoricul britanic Jonathan Walker, autorul unei cărţi de referinţă despre acest subiect: ”Churchill’s Third Word War”.
”Britanicii se întrebau, de exemplu, ce s-ar întâmpla dacă sovieticii nu s-ar opri la Berlin şi ar continua în intenţia de a ocupa Franţa şi alte ţări”, spune istoricul.
Churchill nu avea deloc încredere în Stalin și considera ca fiind o naivitate părerea lui Roosevelt, care a decedat în aprilie 1945, că dictatorul sovietic putea fi ţinut sub control.
”Churchill credea la acea vreme că americanii nu înţelegeau la dimensiunea reală amploarea pericolului reprezentat de URSS, cât de agresiv poate fi acest imperiu.
El se temea de retragerea americanilor, australienilor şi a canadienilor din Europa odată cu capitularea Germaniei, lăsând-o astfel doar pe Marea Britanie în faţa Armatei Roşii, fără speranţa de a salva Polonia. Acesta a fost contextul în care a cerut inimaginabilul”, explică Jonathan Walker.
Planul ”Operaţiunii Inimaginabil” a fost definitivat și predat lui Winston Churchill la 22 mai 1945.
Atacul-surpriză ar fi fost declanşat la 1 iulie 1945. Statul Major Britanic prevedea o pătrundere pe flancul drept al Armatei Roşii, cu o bătălie decisivă pe linia Oder-Neiss, la 55 de kilometri est de Berlin. Erau angrenate toate forţele disponibile la acea vreme: terestre, aeriene şi navale.
Strategia britanică miza pe continuitatea alianţei cu Statele Unite, dar şi pe Canada, Franţa şi Polonia. Mai mult decât atât, îşi doreau şi participarea armatei germane, cu excepţia ramurii Waffen-SS, acuzată deja de crime de război.
Ideea integrării forțelor Wehrmachtului în operaţiune i-a aparţinut chiar arhitectului planului, generalului-locotenent Geoffrey Thompson.
Autorii planului acceptă ideea unui război total şi se aşteaptă la beneficii politice mari şi durabile. Recunosc, totuşi, că este imposibil de prevăzut ”rezultatul unui război total cu Rusia”. Nu exclud victoria, dar acest obiectiv, în opinia lor, ar necesita mai mult timp.
Principala îngrijorare era legată de superioritatea sovieticilor în privinţa numărului de efective. Sovieticii dispuneau de 170 de divizii, iar forţele combinate ale britanicilor şi americanilor ajungeau la 47 de divizii. De altfel, remarcă Daily Mail, acesta a fost motivul pentru care Geoffrey Thompson a propus integrarea Wehrmachtului în operaţiune.
În pofida trupelor mai puţin numeroase, americanii şi britanicii aveau alte atuuri, poate chiar mai importante, cum ar fi superioritatea navală. Preluarea controlului asupra portului Stettin (astăzi Szczecin), la Marea Baltică, ar fi fost un început bun.
Thompson se mai baza pe oprirea exporturilor occidentale către Rusia, ceea ce ar fi paralizat Armata Roşie. Giles Milton scrie că Stalin era dependent de livrările de aluminiu, cupru şi combustibil din Statele Unite.
De exemplu, Statele Unite asigurau 50% din combustibilul folosit de aviaţia militară sovietică. Ofensiva occidentală ar fi dus şi la cea mai mare bătălie a tancurilor din istorie, cu 8.000 de vehicule blindate, undeva în nord-vestul Poloniei de astăzi.
În pofida minuţiozităţii planului cerut de Churchill, şefii armatei britanice au fost îngroziţi de el.
Generalul Hastings Ismay s-a declarat dezgustat de ideea de a folosi trupele germane. Feldmareşalul Sir Alan Brooke a avertizat că s-ar putea ajunge ”într-un război de lungă durată” care ar fi „aproape imposibil” de câştigat.
La 8 iunie, spre nemulţumirea lui Churchill, şefii militari britanici au respins oficial planul. La rândul său, Churchill avea să cedeze postul de premier o lună mai târziu, în timp ce noul preşedinte american, Harry Truman, dăduse de înţeles, conform unor documente de arhivă, că nu intenţiona să-şi implice armata într-un efort de scoatere cu forţa a trupelor sovietice din Polonia.
Existenţa planului a fost dezvăluită abia în 1998, la şapte ani după prăbuşirea Uniunii Sovietice. Documentul original, datat 22 mai 1945, poate fi consultat pe site-ul Arhivelor Naţionale ale Regatului Unit.