Nadine e un exemplu care demonstrează că niciodată nu este prea târziu să-ți împlinești aspirațiile, dacă îți dorești asta cu adevărat…
După copilăria și adolescența petrecute în orfelinat, s-a întors la 40 de ani pe băcile școlii, la 44 și-a luat Bacalaureatul, iar în prezent este studentă la o universitate de stat din California.
”Am devenit studentă la psihologie la o universitate de stat din America. Am fost acceptată la un program (am să spun în engleză) de Psychology/Undergraduate (Bachelor of Science)- sistem online. Am vrut Bachelor of Science deoarece este orientat programul către cercetare, către știința psihologiei’, anunța Nadine.
”Am intrat în a doua lună de școală în Los Angeles, CA. Am venit pentru ore de laborator și practică!
Când am intrat la aproape 40 de ani în clasa a 9-a la liceu, cu jumătate de suflet știam că voi deveni studentă la o universitate în America și cu cealaltă mă întrebam dacă voi putea termina liceul și dacă voi lua bacul.
Dintotdeauna am știut, chiar de la 6 ani când m-a băgat bunica la casa de copii, că tot ceea ce-mi doresc se va îndeplini. Știam cumva dincolo de minte.
Mintea este limitată, doar inima este busola adevărată care știe despre tot ceea ce este al nostru și e pus deoparte. Și azi, la 46 de ani, am visuri mărețe. Ridicol de mărețe pentru unii, însă măsura corectă pentru sufletul meu.
Cheia îndrăznelii’ mele de a visa și de a fi convinsă că îmi reușește este că dintotdeauna am știut/simțit/intuit că existența asta, planeta asta, viața asta de om este unul dintre cele mai frumoase cadouri făcute de Dumnezeu sieși.
Dumnezeu se joacă prin aceste splendide expresii umane, adică prin noi. Când eram copil nu știam să articulez acest crez așa cum o fac acum, de când, deh, știu ceva mai multe cuvinte decât copilul care eram, însă copiii știu.
Om bun, nu renunța la tine. O desagă plină cu tot ceea ce a pus Dumnezeu deoparte pentru tine se află în imediata ta apropiere. O vei vedea atunci când te vei iubi suficient de mult încât să simți că meriți binecuvântările Lui. Hai, îmbrățișează-te, ia-ți inima în dinți și schimbă macazul. Te îmbrățișez!’, transmite Nadine pe pagina sa de Facebook.
Nadine nu este pentru prima dată în America, pe când avea 23 de ani a renunțat la cariera pe care și-o construise în România și s-a mutat acolo, cu gândul că și-ar putea construi o carieră actoricească.
”Am plecat pentru că eram la 23 de ani, în disonanță, cu tot ce se întâmpla. Nu puteam să pun degetul pe tot ce se întâmplă. Când am ajuns acolo, în solitudine, în meditație, în simplitatea vieții banale de dădacă, ospătăriță, mi-a plăcut.
Eram curioasă cum se face chestia asta. Acolo, am putut să identific în mine vanitatea și mi-a fost foarte rușine. Am înțeles, atunci, că rușinea nu este că nu ești îmbrăcat frumos. Rușinea este să fii vanitos.
Vanitatea mea se manifesta în felul următor: eu sunt mai bună decât tine, pentru că eu apar la televizor, pentru că eu căștig mai mulți bani, pentru că eu am haine mai frumoase decât tine, pentru că pe mine mă place și iubitul tău.
La un moment dat, toate lucrurile astea s-au etalat și mi-au făcut pielea de găină. Am ajuns, acum, în țară și mă deranjează atenția. În fizica cuantică, observatorul modifică pe cel observat’, a povestit Nadine, în podcastul ”DilEMMA”, moderat de Emma Ștefan.